Un citat lung, spumos și grăitor din Suflet Candriu de Papugiu, de Radu Anton Roman

Ei, aș, prăvălii de lux! Nici tu magazin cu vitrină cât peretele, nici tu dugheană. Or fi fost ele în centru (cine s-ar găsi nevoiaș de joben, în mahalaua Griviței, la Câmpu` lu` Crăciun?), da` nu erau la bulevard. Se aciuaseră pe stradele lăturalnice ori în lipscănia de la Curtea Veche, trebuia să fi fost știutor ca să le dibuiești. Marfă, nu zic, bună, de la furnizori cunoscuți. Cine catadicsea să-și ia țilindru tocmit la atelierul lui Torcătoru-Țicu, de pe Văcărești, ori la Casa La pomul lăudat Bayer, din Sibiu, putea fi sigur pe ce-a dat banii! Apăi, gândiți și dumneavoastră: era miezul din camohas întărit? Era! Făcea ape-ape pe deasupra, fiind numai atlaz? Făcea! Panglica, ce să mai zic, era sangulie din cea mai fină? Era! Și încă mai puteți fi siguri: ipochimenul din fotografie e un cunoscător! Păi nu și-a potrivit el la vesta de alagea baston de bambus „refendu“, batistă de mătase și nădragi în culoarea oului de rață? Ba și-a! Păi n-a ales el cravată cu dungi pieziș, încai mai deschisă la boi ca siniliul vestei? Ba a! Păi vedeți? De, prețu-i preț, nu intra oricine.
Tejghetarii, tot așa, curăței, tunși-rași-frezați… De drag să târguiești lucru bun, să fii dus până la ușă cu temenele și tămâieli…
Da` nu era ca la Frăcea! Ehehe, la Frăcea… Sau la … Cine dorea lux adevărat, să fi mânat birjarul la Cadeca și la Negrescu, ori la „bulivar“ Elisabeta, la Cehoslovaca! La Papazian! La Sabego! Să vezi acolo minune de vitrine! Țurluiau chivuțele câte o zi la una, să o spele! Meremetuite de domni[oare de la Belle Arte cu flori de hârtie creponată, cu voaluri și bibiluri, și-mpopoțonate cu păpuși de mucava, luminată seara ca și ziua, vitrinele zise „metropolitane“ te băgau în boală: îți topeau lumina ochilor și-ți zălogeau sufletul…

Înăuntru, mai rău, te lua cu sfârșeală! Șicul de pe lume! Jilțuri damaschinate și cucoane aferate, oglinzi de jur împrejur, draperii de șahmarand, miroazne pariziene, besactele cu nestemate, separeuri…
Aici era răsfățul și plăcerea târguitului: petreceai, nu cumpărai! De cum suna clopoțelul de la intrare, te și întâmpina feciorul c-o cafea gingirlie și un pocal de șampanie, ținând sticla de Mumm la vedere, să nu
crează careva ceva… Dacă te vedea domn mai în etate, tabietliu, îți punea în față, cât putea el de mieros, un șecherlic, cu caimacul gros de-un deșt, și un mișmaș cu vin dulce de Segarcea. Pentru conițe lua din chisea
dulceață de cireși amare și rodozahar, și punea apă de la răcitor. Fasoane și fasoane…

După ce te tratariseau și te nădeau, trimiteau după dudui. Și-ncepea măcelul! Îți arătau, madama ori maître, ce era mai scump: rochii de malteh, cu falbalale, brizbrizuri și sclipici, mănuși bucovinene, de erhă, și mitene de
Praga, paltoane de stofă de cămilă, botine de cordovan, jupe drepte, charleston, de milino, taioare de camgarn… Să nu zici că nu ți-au făcut parada modei! Sulimanuri și parfumuri de la Paris, în cutioare de baga, pantofi de lac, Guban, de la Timișoara, dantele de la Bruges, portțigarete de ivoriu…

Dacă se întrevedea nevoie, dădeau feciorii fuga și mai căutau prin safe-uri și printre naftaline și altele, pietre scumpe și diamanticale de la Amsterdam, inele de blancaur, cu adamant, blănuri de șinșila și vulpe polară de la Moscova și Quebec. Îți scoteau până și covoare scumpe, persienești și armenești (le aducea, culmea, un turc, Curgioglu, putred de rafinat)… La ce simțeau ei că ai slăbiciune mai mare, aia-ți treceau mai dihai pe sub nas. Te-mbrobodeau și te văcsuiau c-un dichis, of, of, of, mai mare dragul să te lași ciopârțit!

De erai un înăcrit, aveau leac, vai de mine, te tratau cu menajarisiri: te-ndulceau cu țigarete de la Ada-Kaleh, de bectimis, iar câtă vreme te cafeleai îți defilau copilele, „modelele“, prin poală… Când te simțeau fercheșiu, un fel de pupă-oglindă, nu te scoteau din crai frumos, ce bine c-ai venit pe lumea asta hâdă. Iar dacă te amiroaseau craidon veștejit da` levent, pus pe vreo prospătură, al lor erai: o stârneau pe pârțotină, o-ndemnau chiar ei la
marghioleli și la bâzdâci! Zău, ajungea nebuna de puștoaicp de mătura cu ei tot magazinul! Ei și? N-o țistuia nime, puneau totul la notă: pe dumneata, nene dragă, te costa!

Luai, n-aveai ce face, luai și tot luai! N-aveai altcum, își dăduseră prea multă osteneală. Cum ar fi fost, dup-atâta strofocare, să te ridici și sp pleci frige-linte, zicând că nu ți-a plăcut nimic?!… Era fără cusur panamaua, te
cotorosiseși. Afieroseai o avere.

La sfârșitul carnagiului îți făceau socoteala… Banco, îți striga ursita, Doamne apără și păzește! Erai afif! Câte un provincial venit să-și ia amantă vreo mastroacă de București – de parcă țiitoarele de la moșie nu i-ar fi fost de ajuns! – și pornit să-i facă, vorba ceea, trusoul, dădea în boala lui Calache: dârdâia și spumega pe covoarele persiene, tot citind prețăluiala și nevenindu-i să-și creadă ochilor!

Radu Anton Roman, Suflet Candriu de Papugiu, vol. II, Ed. Noi Media Print, 2010, pp. 124-129

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.