Branding de companie

Branding desemnează disciplina cu cea mai susținută apreciere în cadrul categoriilor comunicării. Deși, în România, încă se mai caută argumente pentru legitimitatea acesteia, realitatea de pe teren indică nu numai necesitatea activității de branding într-un climat de business în care încă nu avem o masă critică de branduri autohtone, însă și urgența locală de a umple acest gol stimulând antreprenoriatul și mediul de business.

Atenție, reputație, percepție

Pentru a avea un brand, adică pentru a fi localizat pe harta mentală a publicului, trebuie mai întâi să îi creezi structura, regulile, climatul și cultura pentru ca acest brand să se manifeste. Acestea sunt elementele primordiale care concură la creația de brand. Sunt fundamentele, dar nu reprezintă decât partea vizibilă a brandului.

Consistența de brand este, până la urmă, o formulă etică a identității, mai precis ceea ce spunem (unique selling proposition – USP) trebuie să fie identic cu ceea ce facem, mai precis să se regăsească pe toate palierele business-ului devenind principiu motrice al organizației.

Branding

Branding general
Branding intern
Branding extern
Arhitectura de brand

Cercetare

Monitorizare
Evaluare brand
Segmentare piață
Cercetare nume și identitate
 

Poziționare

Promisiunea de brand
Diferențiere
Structura internă a brandului
Cultura de brand
 

Activare

Experiența clienților
Experiența digitală
Adaptabilitate și scalabilitate
Design și narativ de brand
 

Brand kit

Slogan, poziționare, misiune
Brand Id guidelines
Elemente colaterale de brand
Digital content

Branding prin strategie, design și identitate vizuala

Brandul în sine este un activ intangibil al companiei – nu este numai siglă, numai marcă sau logotip; le cuprinde pe acestea, dar le și transgresează. Brandingul este una dintre cele mai importante activități din cadrul oricărei organizații. Implică strategie, atenție la detaliu, viziune deținând, în același timp, mijloacele indirecte și resorturile fine ale existenței companiei pe piață.


“Dacă este introdus și susținut eficient, brandul este o resursă corporatistă majoră – uneori, cel mai prețios activ financiar al unei organizații. Brandul, asemenea finanțelor, investițiilor, resurselor umane, cercetării și dezvoltării, marketingului, tehnologiei informației și altor resurse corporatiste, are nevoie de autoritate, reguli, finanțare adecvată, angajament și management eficient. Daca brandul-resursă este astfel susținut, va fi la fel de eficient ca orice alta resursă; dacă nu, resursa se epuizează.” Wally Olins


Ce implică activitatea de branding?

– naming – identificare nume potrivit organizației
– design – proiectarea identității vizuale și verbale
– logotip – revizii și reglaje fine 
– abordare riguroasă: typeface, simbol, cromatică
– elaborarea formei vizuale finale
– manual sau de identitate vizuală
– poziționarea pe piață a companiei

– training intern de management al brandului
– arhitectura de brand, activarea brandului
– strategia de comunicare a brandului – campanii, lansare
– expresii și declinări digitale ale brandului 
– livrabile de excepție: livrabile, semnale de brand
– corelarea brandului cu strategia de marketing și comunicare